Kathmandu - partea a doua

Despre Templul Maimutelor m-am hotarat sa nu va povestesc, pentru ca oricum gasiti destule informatii pe alte blog-uri si pentru ca veti fi invitati la o expozitie de forografii, care cu siguranta va spune mult mai mult decat pot eu reda in cuvinte.

Asa ca o sa trec direct la o alta vizita in Kathmandu – La Pashupati – un loc cu totul special. Primul soc la intrare – costa cat un muzeu in Europa civilizata si este inutil de spus ca aici toate sunt cu muult mai ieftine. Nu am am inteles de ce, decat mai tarziu, cand déjà vizitasem locul – era un semn ca nu este un loc turistic si ca ar fi bine sa intram numai daca ne dorim foarte tare.. ei bine, ne-am dorit.

Pasupati  este un templu, sau un complex de temple Shivaiste de aceasta data. Cel mai socant lucru a fost pe departe aici faptul ca este Locul unde isi incinereaza rudele decedate. In aer liber. Credinta este ca prin incinerare si aruncarea ramasitelor in raul lor sacru (echivalentul Gange-ului Indian) cei morti vor putea sa scape de ciclul reincarnarilor si astfel sa-si gaseasca drumul spre Nirvana. Sunt cel putin patru incinerari simultane, in aer liber la care poti sa asisiti. Mortii sunt adusi imbracati cu coroane de flori si depusi pe un pat cu lemne, pe niste pontoane de piatra deasupra raului. Fiul sau fiica au rolul de a aprinde rugul pentru cel ce va trece dincolo. Nu am putut sa fac poze. In fapt nici nu am putut sa ma apropiu, nu pentru ca nu as fi constient de efemeritatea corpului in care traim dar pentru ca mi s-a parut complet nepotrivit ca la o astfel de ceremonie sa apar cu aparatul facand poze. E ca sic and ar aparea turisti  facand poze la inmormantarea bunicii mele… Mai incolo, la iesirea din templu am constatat ca raul respectiv traverseaza orasul si pe malul lui pasc vaci si se balacesc gastele..

Daa, si dupa aceasta experienta, am putut sa zic cu toata taria ca da, sunt gata sa plec din Kathmandu, motiv pentru care mi-am lasat camera mea din Bodhana si calugarii batand in tobe la ora 4 si m-am mutat in Thamel pentru a putea prinde autobuzul de a doua zi dimineata spre Pockhara – locul de zbor si inceputul traseelor spre Himalaya.

Kathmandu - prima parte

Probabil ca cel mai bun lucru cand scriu despre Kathmandu este sa spun ce impresie mi-a lasat. Ei bine, nu stiu! Desigur ca privit prin ochii unui european primul cuvant care imi vine in cap este haos. dar adevarul este ca Nepal este un loc unde un intreg sistem de valori poate sa se clatine sau macar sa te faca sa gandesti. Poate sus, jos, bine, rau, ordine si dezordine sunt asa cum doar ne ichipuim noi ca ar trebui sa fie si realitatea este alta.
Exemple sunt multe. Religia de exemplu este pentru majoritatea nepalezilor un stil de viata, un adevar de zi cu zi si nu ceva de pus in rama: noi mergem la biserica la sarbatori sau in cel mai fericit caz data pe saptamana; pentru ei face parte din viata de zi cu zi: in cele mai aglomerate locuri gasesti mici temple budiste sau shivaiste la care aduc ofrande (de cele mai multe ori mancare, pe care in final o vor mana cainii ) sau ard un amestec de conifere, rasina naturala.
Traficul este un cosmar, cu mii de masini,motociclete, biciclete, ricsi si oameni mergand in acelasi spatiu stramt: strazi fara trotuare pe care teoretic circula precum in Anglia pe partea dreapta. Realitatea este insa ca o simpla traversare devine o aventura chiar si pentru un Bucurestean ca mine, apar din toate partile si claxoneaza continuu. Si asta e bine pentru ca suplinesc cu succes lipsa totala a semafoarelor. Cu toate astea, nu exista accidente, nu se cearta, nu injura. Deci pana la urma traficul nu este un stres decat pentru cineva ca mine.
Se spune ca orasul Kathmandu este unul dintre cele mai poluate din lume. Si asa este: tot ce are doua sau patru roti primeste numar de inmatriculare, probabil ca nici nu s-a auzit pe aici de norme de poluare; daca privesti orasul de sus, il vezi continuu inconjurat intr-un smog gros. Eu am fost nevoit sa-mi cumpar o masca de respirat, care in doua zile a devenit neagra.
De locuit am locuit intr-un "cartier" foarte interesant, ai carui nume spune tot: Budha sau Bodhana. Este locul in care gasesti al doilea mare centru bdist de pelerinaj din afara Tibetului. In fapt o mare stupa circulara terminata cu un obelisc patrat deasupra careia troneaza pe cele paru laturi ochii lui Buda. In jurul ei, pelerini din toate colturile Nepalului dar mai ales din Tibet, pe care-i recunosti usor dupa costumele traditionale, frumos colorate. Miroase din nou a conifere arse si stegulete multicolore - pe care sunt scrise rugaciuni catre Budha pe care numai daca le intinzi in vant, e ca si cum le-ai rosti. Inafara de stupa exista multe centre (manastiri) pe stradutele intortocheate dimprejur. Noaptea, in fapt dimineata pe la 4 se aud tobele si un fel de bucium folosit pentru slujbe. Am intrat si eu intr-un astfel de templu, de curiozitate si ce m-a socat este marea asemanare cu bisericile noatre, ortodoxe. Un altar cu Buda in mijloc si toti ceilati zei de-a drepta si de-a stanga, picturi pe pereti si tamaie arzand.
Spre deosebire de Bodhana, ceilalti au ales sa stea in Tamel, unul dintre locurile care in Kathmandu se cheama centru. O increngatura de stradute ultra aglomerate in care poti sa-ti cumperi practic orice, si in care toti vor sa-ti vanda cate ceva. Gaesti de la obiecte autentice populare nepalze pana la haine si incaltaminte de trecking, saci de dormit si multe altele - toate "zise de firma". Desi e clar ca sunt facute in Nepal; oricum materialele sunt de buna calitate, si preturile cel putin pe jumatate decat acasa. Dar da, iti trebuie multa rabdare si chef continuu de negociere. Toat acest furnicar contiunuu se inampla zilnic, pana la caderea serii. Nu mai tarziu de 9 seara strazile se golesc brusc de toti acei mii de oameni dispar, se trag obloanele, se inchid restaurantele si TOT orasul doarme. Pentru o capitala asta este foarte straniu.
To be continued....