un pic despre Pokhara

Da, recunosc: cu cat ma afund mai tare in atmosfera asta relaxanta din Pokhara, cu atat mai lene imi e sa scriu :)

Ramasesem cu povestea la acea dimineata cand ne-am strans cu totii la hotelul din Tamel si am plecat, pe la 6 spre autcarul care urma sa ne aduca in jurul orei 15.00 la Pokhara. Un foarte lung dum, asadar de...200km. Evident ca si biletul de autocar trebuie negociat, ca absolut orice altceva, ne suim si gata incepe drumul: cu serpentine, urcand si coborand munti cu popasuri penru ceai si masa de pranz ajungem asadar la destinatia mult dorita cu o medie orara de vreo 30 km/h. Da, si eu credeam ca in Romania sunt cele mai incete drumuri.

Si aici brusc totul se schimba comparativ cu Kathmandu: totul se misca muult mai incet, ne-am cazat langa lac, de pe terasa se vede soarele apunand, e mai cald...
Abea a doua zi am avut timp sa ne dezmeticim, ajutati si de masa incomparabil mai buna din ajun. Unul din felurile lor traditionale se cheama Dal Bhat este un platou mare cu orez, legume coapte si mai multe sosuri - evident iuti. Nelipsit aici este curry, care din fericire mie imi place foarte mult. Altceva ce consum cu placere este ceaiul de ghimbir, cu miere si lamaie: foarte bun, merita incercat si acasa. Gustul este un pic iute, dar placut iar efectul este tonic. Altceva interesant este Tukpa: o supa groasa cu taitei de casa si multe legume fierte - foarte setios. Imi place insa ca totul este absolt natural aici: macarea se prepara pe loc, pentru fiecare si reteta mai difera de la zi la zi, in functie de ingrediente. Inclusiv painea este facuta in casa. O coc si o scot pe o masa afara sa se racoreasca. Evident luxul de a avea mancarea facuta pe loc pentru tine are un pret, si nu ma refer aici la bani, (pentru ca eu nu am reusit sa cheltui mai mult de 3 euro la cea mai copioasa masa) ci la timp. Da, dureaza cu orele :) dar se pare ca in limba asta cuvantul "repede" nu exista. Totul este "Shanti, shanti" un cuvant care inseamna chi-ul, energia interioara, liniste. A, am uitat sa va spun ca de cand am plecat de acasa am mancat o singura data carne, si nu mi-a lipsit. Nu din motive religioase ci mai mult de frica sa nu am probleme cu stomacul. Pana acum a functionat si mai mult, nu-i simt lipsa.

Serile insa se termina brusc aici. Cel mai si cel mai tarziu la ora 11 se inchide tot ( a se citi baruri, discoteci, tot) si astfel esti constrans la o viata diurna, asa cum de altfel multe aici depind de soare, chiar si apa calda si lumina (nu e electricitate tot timpul si nu in fiecare zi la aceleasi ore). Nici asta constat ca nu ma deranjaza. Si lumea e obisnuita. Uite, de exemplu terasele toate au lumanari pe masa, si un foc de lemne in mijloc: s-a stins lumina s-au aprins lumanarile. Nimeni nu se panicheaza, nimeni nu injura primarii si presedintii; totul e cat se poate de firesc.